Prima "doză" de marijuana e scutită de tribunal


“Şeful DIICOT: Prima doză de marijuana e scutită de tribunal. Propunerea de dezincriminare a consumului de droguri din Raportul comisiei prezidenţiale cade peste o practică judiciară prietenoasă. Deşi legea îi poate trimite la închisoare sau îi amendează penal pe cei prinşi cu droguri uşoare, totuşi, procurorii au adoptat o cutumă în cazul începătorilor şi le propun neînceperea urmăririi penale în schimbul divulgării sursei. Şeful DIICOT, procurorul Codruţ Olaru, ne povesteşte cum s-a ajuns la această practică.

(Sursa si ulteriorul interviu via Cotidianul.ro)

Imi place cum legile drogurilor se afla intr-o balanta dereglata, la o adica ba ii bagam pe toti la parnaie, ilegalizam toate drogurile , ba ii luam mai usor si targetam doar dealerii. Am pus o poza foarte descriptiva zic eu, trebuie sa o privesti atent sa o intelegi nu doar in ansamblu.
Sa revenim, conform sefului DIICOT, Codrut Olaru, consumul de droguri usoare implicit de marijuana se pedepseste doar cu o amenda administrativa, asta daca persoana invinuita se afla la prima abatere. Problema este ca aceasta “amenda” este doar o alternativa, decizia ramane sa fie luata de procurorul care ancheteaza cazul, in schimbul cooperarii cad toate capetele de acuzare. Avantajul este ca nu iti patezi cazierul daca fumezi un cui si te prinde garda si nu iti futi viitoarele oportunitati in afaceri din cauza unei prostii. Acum vine partea nasoala, dezavantajul este ca trebuie sa-ti denunti dealerul, la o adica aceasta initiativa promoveaza “turnatoria”, snitching.

Ideea e urmatoarea, inainte cand iti gaseau asupra ta 2g de has nu aveai motive sa-ti denunti dealerul acum e singura metoda de a scapa de un dosar penal sau inchisoare. Un mod foarte bun zic eu de a inghitii toti pestii mari din ocean.

Atentie: Aceasta este o cale juridica mai “prietenoasa” care poate fi aplicata dupa bunul plac al procurorului. NU este vreo lege, legea actuala te inchide pentru ani grei sau in cel mai bun caz te lasa cu un dosar penal care iti pateaza cazierul toata viata.

5 Responses to “Prima "doză" de marijuana e scutită de tribunal”

  1. Lillee Says:

    e de bine…? :))

  2. Andrei J. Says:

    Relativ.. e un pas inainte in orice caz🙂

  3. vlad Says:

    daca lam denuntat p cel de la care am luat has mie ce mi se poate intmpla..la prima abatere

    • Andrei J Says:

      depinde de procuror, si ce intelege el prin hasis (eg same shit as mj sau harder drug). In cel mai bun caz scapi cu o amenda administrativa, nu se trece pe cazier

  4. TINA Says:

    PAI DA , ASTIA INCURAJEAZA SIFONARII …IAR OMUL CARE-I PRINS CU USA O TOARNA SI PE MASA….MI-E SCARBA DE GUVERN

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: